RSS

Arhivele lunare: Februarie 2010

Aspecte psihologice – 2

O altă întrebare pe care am auzit-o este: ce se întâmplă dacă îndrăzneşti să scoţi capul din cutie, să pui întrebări? Şi ce se întâmplă cu cei care pleacă, cum se simt ei?

Ei bine, dacă, în fiinţa ta, mai există încă o fărâmă de conştiinţă, care îşi face datoria şi trage un semnal de alarmă atunci când ceva nu este în regulă şi, prin urmare, începi să pui întrebări şi să te îndoieşti de perfecţiunea Maestrului, de autenticitatea căii spirituale pe care te afli… ai cam pus-o… Vei fi privit cu suspiciune, ca un ciudat, oamenii pe care îi credeai prieteni vor începe să te evite, să te privească acuzator, vei fi lăsat pe dinafară din discuţii, marginalizat… Presiunea grupului este foarte puternică la MISA, oricât s-ar strădui ei să o nege, şi joacă un rol important în aruncarea de îndoieli asupra acţiunilor unui individ şi în culpabilizarea acestuia. Tot din cauza presiunii de grup, poţi ajunge să părăseşti mişcarea. La fel de bine poţi pleca din proprie iniţiativă. Este, oare, decizia corectă? Propria ta minte îţi va sabota acţiunea, deoarece, dacă ai petrecut câţiva ani în interiorul MISA, deja te vei fi încadrat în şabloanele lor de gândire, în tiparele lor mentale, ba chiar şi în structurile lingvistice specifice (limba de lemn). Aşa că, te vei simţi pierdut, debusolat. Te vei întreba dacă ai procedat corect, dacă nu cumva colegii chiar aveau dreptate când îţi spuneau că ai decăzut, că ţi-ai ratat evoluţia spirituală, că eşti demoniac, pentru că ai părăsit calea şi ţi-ai dezamăgit Maestrul, dacă nu este cumva cazul să te umileşti şi să soliciţi să fii reprimit la curs, dacă nu ai pierdut cumva ceva iniţiere măreaţă, care urma să fie dată, culmea, chiar în ziua următoare plecării tale, dacă nu cumva Maestrul chiar te-a „însemnat” energetic când ţi-a transmis instructorul nu ştiu care mantra, dacă nu cumva ai pierdut orice legătură cu lumea spirituală şi aşa mai departe. Pe lângă stresul generat de toate aceste întrebări, mai apare şi stresul reintegrării în lumea „de afară”. Bun, de ieşit, am ieşit, dar acum ce fac? Cu ce îmi voi umple timpul petrecut la curs? Cum îmi voi conduce viaţa, când viaţa mea erau cursul, oamenii şi lucrurile de acolo?

        Va urma o perioadă de readaptare, în care te vei simţi singur, neajutorat, alienat. Ai tăiat legăturile cu mişcarea, dar nu-ţi mai găseşti locul în lumea exterioară. Poate că vechii prieteni au plecat din oraş sau chiar din ţară, poate că s-au căsătorit, au copii… Poate că părinţii sunt bucuroşi că ţi-a venit, în sfârşit, mintea la cap şi ai renunţat la sectă – „ce bine, mamă, ca te-ai lăsat de yoga aia, că erai mai mult neom decât om, uite cum te-a tâmpit”, dar ţie nu îţi este de folos atitudinea lor, din contră, te deprimă, pentru că nu face decât să îţi accentueze sentimentul de cădere în gol. Nu se poate să fie uşor, nu se poate să treci peste experienţa MISA ca şi cum n-ar fi fost. Ai nevoie de timp pentru a te readapta, şi nu se ştie dacă, într-adevăr, nu vei reveni la curs, de teamă, de groaza de a fi pe cont propriu într-o lume străină. Ar fi bine să poţi fi lăsat în pace, să ai puterea să te autoanalizezi, să vezi cum te-a transformat perioada petrecută la curs, să extragi de acolo lucrurile bune, dacă există, şi… să mergi mai departe. Eventual să ai un prieten bun, un confident, căruia să-i poţi spune ce simţi, care să te susţină, să nu-ţi facă morală, ci să te ajute să îţi găseşti drumul. Nici acest lucru nu este uşor, fiecare dintre noi receptăm în modul nostru astfel de experienţe, chiar dacă există aspecte care ne apropie, există şi diferenţe, şi normal că şi acestea contează. Eu nu am fost cursantă MISA şi nici pregătire psihologică nu am, dar încerc să mă pun cât pot de bine în pielea unui cursant care tocmai a ieşit din mişcare. Ce simte el, care sunt împlinirile şi frustrările sale, ce dileme ar putea avea, ce temeri, unde să se îndrepte pentru a găsi ajutor…

Anunțuri
 
4 comentarii

Scris de pe 16 Februarie 2010 în MISA

 

Aspecte psihologice – 1

Una dintre întrebările pe care le-am auzit, în legătură cu MISA, a fost „Cum se poate ca atâţia oameni cu studii superioare să creadă cu atâta putere în acest miraj?”

Am căutat şi eu să înţeleg ce se întâmplă cu aceşti oameni, de ajung să nu mai pună preţ pe studiile pe care le au, pe serviciul pe care au reuşit să-l obţină poate cu greu, după mai multe căutări, pe relaţiile stabile, pe familie. Din interacţiunile mele cu oamenii, şi aici nu mai vorbim despre cursanţi sau non-cursanţi MISA, pot spune că raportarea la… viaţă şi la societate a unui om cu studii superioare, cu educaţie… intelectuală, care provine dintr-un mediu cât de cât elevat, să spunem, este diferită de cea a unui om simplu, dintr-un mediu în care scopul în viaţă este bine stabilit, încă de la generaţiile anterioare, scop cu care omul respectiv se împacă fără prea multe cârcoteli. Pentru un om simplu, este clar că va face atâta şcoală cât îl va duce capul, că-şi va găsi un loc de muncă, că va dura o casă (mă rog, că va avea o locuinţă), că-şi va găsi apoi o soţie pe potriva lui şi că va avea copii, cărora le va purta apoi de grijă şi le va trasa un drum în viaţă conform credinţelor sale şi crezului său despre viaţă. Pentru un intelectual, lucrurile sunt mai complicate. Prin simplul fapt că este educat în aşa manieră încât să caute să se informeze, el este mai neliniştit, îşi pune mai multe întrebări, altfel de întrebări, are altfel de procese interioare şi altfel de căutări. Poate că este chiar un rebel, care se opune tradiţiilor şi regulilor societăţii închistate. Un rebel care vrea să evadeze şi să îşi găsească prieteni pe potriva lui. Un intelectual este mai susceptibil la a crede în miraje decât un om simplu. Spun asta pentru că, în cazul unui om simplu, frământările interioare de genul cine sunt eu, ce scop am în viaţă, cum să îmi conduc viaţa, există sau nu există Dumnezeu, există sau nu există ceva mai mult decât această viaţă, această existenţă, oare suntem singuri în univers, există sau nu există oameni deosebiţi, dincolo de nivelul nostru de percepere şi înţelegere, există sau nu există puteri paranormale etc. sunt reduse sau chiar inexistente. Un om simplu, căruia i-a fost trasat drumul în viaţă încă din momentul în care s-a născut, ştie că nu trebuie decât să urmeze acest drum, că este firesc să fie aşa. Un intelectual, un rebel, se va revolta şi va spune că el este stăpânul destinului său, că el este un căutător, că nu se poate împăca cu gândul ca viaţa se reduce la a te naşte, a-ţi forma o familie a ta şi a muri. Din aceste frământări şi întrebări se naşte şi atracţia faţă de mişcările şi organizaţiile gen MISA, care vând iluzii pe gustul acestor intelectuali. Din speranţa de a găsi răspunsuri la întrebările lor despre viaţă şi natura umană, intelectualii aderă la o mişcare sau alta, închid ochii în faţa neregulilor şi a tendinţelor sectare şi se dedică trup şi suflet acesteia. Accesul la informaţie şi asimilarea acesteia nu reprezintă o garanţie cum că vei şti să te descurci în viaţă. Din contră, fiecare bucăţică de informaţie îţi obligă mintea să genereze noi şi noi întrebări. În cazul nostru, MISA a părut că deţine răspunsurile la aceste întrebări. După cum se vede, nu este aşa. Însă atracţia este atât de puternică, încât nici nu-ţi dai seama când trec anii, nu-ţi dai seama cât de mult a ajuns mirajul să te controleze, cât de mult te-a îndepărtat de cunoştinţe, prieteni, familie, cât de mult te-a îndepărtat… de tine.

        Mai este încă un aspect pe care vreau să-l iau în considerare. Un om simplu, care duce o viaţă „larvară”, care este învăţat să creadă şi să aibă încredere în Dumnezeu, care „toate le vede şi toate le ştie”, deci orânduieşte El lucrurile aşa încât să fie bine, căruia îi este transmis, din familie, un cât de rudimentar cod moral, va căuta să-şi conducă viaţa astfel încât să se integreze cât mai bine în societate, ieşind, eventual, în evidenţă prin trăsături de caracter ca modestia, onestitatea, faptul că este săritor, muncitor etc. Nimic ieşit din comun, practic. El nu se va considera special prin ceea ce face, ci va şti că sunt lucruri normale, eventual şi pentru că poartă, chiar inconştient, povara de a nu-şi face familia de ruşine, mai ales dacă părinţii lui sunt respectaţi în comunitatea din care face parte. Prin comparaţie, un intelectual, un om cu studii superioare, care aspiră la ceva mai mult, ceva în plus decât o viaţă „larvară”, se va simţi ales, onorat, special atunci când ajunge să facă parte dintr-o mişcare precum MISA. Mai ales atunci când cei mai vechi îi cimentează această impresie, îi spun că este o ocazie deosebită, nemaiîntâlnită, că beneficiază de graţia Maestrului, care este un Maestru autentic, înzestrat cu puteri speciale, un Maestru în permanenţă una cu voinţa divină, un Maestru care are întotdeauna dreptate, care nu poate greşi şi aşa mai departe. Prin astfel de remarce, neofitului cu studii superioare i se întăreşte convingerea că a făcut alegerea corectă, că aici şi numai aici va găsi răspuns la toate întrebările sale, că aici îşi va găsi rostul. Ce îşi poate el dori mai mult? Îşi pune astfel visele, aspiraţiile, buna-intenţie în slujba Maestrului şi ajunge să se transforme în ceea ce vor Maestrul şi mişcarea. Nu mai contează că este vorba de renunţarea la principiile sănătoase, la bun-simţ, la pudoare, la inocenţă, chiar. Dacă Maestrul promite… şi cum este vorba despre un Maestru autentic… nu se poate să mintă… să mă înşele… aşa că trebuie să am încredere în el… şi să aştept… să se întâmple, pardon, petreacă… ceva…

        Şi aşa trece un an, trec doi, zece, cincisprezece… Şi el tot mai aşteaptă…

 
Un comentariu

Scris de pe 16 Februarie 2010 în MISA