RSS

Aspecte psihologice – 2

16 Feb

O altă întrebare pe care am auzit-o este: ce se întâmplă dacă îndrăzneşti să scoţi capul din cutie, să pui întrebări? Şi ce se întâmplă cu cei care pleacă, cum se simt ei?

Ei bine, dacă, în fiinţa ta, mai există încă o fărâmă de conştiinţă, care îşi face datoria şi trage un semnal de alarmă atunci când ceva nu este în regulă şi, prin urmare, începi să pui întrebări şi să te îndoieşti de perfecţiunea Maestrului, de autenticitatea căii spirituale pe care te afli… ai cam pus-o… Vei fi privit cu suspiciune, ca un ciudat, oamenii pe care îi credeai prieteni vor începe să te evite, să te privească acuzator, vei fi lăsat pe dinafară din discuţii, marginalizat… Presiunea grupului este foarte puternică la MISA, oricât s-ar strădui ei să o nege, şi joacă un rol important în aruncarea de îndoieli asupra acţiunilor unui individ şi în culpabilizarea acestuia. Tot din cauza presiunii de grup, poţi ajunge să părăseşti mişcarea. La fel de bine poţi pleca din proprie iniţiativă. Este, oare, decizia corectă? Propria ta minte îţi va sabota acţiunea, deoarece, dacă ai petrecut câţiva ani în interiorul MISA, deja te vei fi încadrat în şabloanele lor de gândire, în tiparele lor mentale, ba chiar şi în structurile lingvistice specifice (limba de lemn). Aşa că, te vei simţi pierdut, debusolat. Te vei întreba dacă ai procedat corect, dacă nu cumva colegii chiar aveau dreptate când îţi spuneau că ai decăzut, că ţi-ai ratat evoluţia spirituală, că eşti demoniac, pentru că ai părăsit calea şi ţi-ai dezamăgit Maestrul, dacă nu este cumva cazul să te umileşti şi să soliciţi să fii reprimit la curs, dacă nu ai pierdut cumva ceva iniţiere măreaţă, care urma să fie dată, culmea, chiar în ziua următoare plecării tale, dacă nu cumva Maestrul chiar te-a „însemnat” energetic când ţi-a transmis instructorul nu ştiu care mantra, dacă nu cumva ai pierdut orice legătură cu lumea spirituală şi aşa mai departe. Pe lângă stresul generat de toate aceste întrebări, mai apare şi stresul reintegrării în lumea „de afară”. Bun, de ieşit, am ieşit, dar acum ce fac? Cu ce îmi voi umple timpul petrecut la curs? Cum îmi voi conduce viaţa, când viaţa mea erau cursul, oamenii şi lucrurile de acolo?

        Va urma o perioadă de readaptare, în care te vei simţi singur, neajutorat, alienat. Ai tăiat legăturile cu mişcarea, dar nu-ţi mai găseşti locul în lumea exterioară. Poate că vechii prieteni au plecat din oraş sau chiar din ţară, poate că s-au căsătorit, au copii… Poate că părinţii sunt bucuroşi că ţi-a venit, în sfârşit, mintea la cap şi ai renunţat la sectă – „ce bine, mamă, ca te-ai lăsat de yoga aia, că erai mai mult neom decât om, uite cum te-a tâmpit”, dar ţie nu îţi este de folos atitudinea lor, din contră, te deprimă, pentru că nu face decât să îţi accentueze sentimentul de cădere în gol. Nu se poate să fie uşor, nu se poate să treci peste experienţa MISA ca şi cum n-ar fi fost. Ai nevoie de timp pentru a te readapta, şi nu se ştie dacă, într-adevăr, nu vei reveni la curs, de teamă, de groaza de a fi pe cont propriu într-o lume străină. Ar fi bine să poţi fi lăsat în pace, să ai puterea să te autoanalizezi, să vezi cum te-a transformat perioada petrecută la curs, să extragi de acolo lucrurile bune, dacă există, şi… să mergi mai departe. Eventual să ai un prieten bun, un confident, căruia să-i poţi spune ce simţi, care să te susţină, să nu-ţi facă morală, ci să te ajute să îţi găseşti drumul. Nici acest lucru nu este uşor, fiecare dintre noi receptăm în modul nostru astfel de experienţe, chiar dacă există aspecte care ne apropie, există şi diferenţe, şi normal că şi acestea contează. Eu nu am fost cursantă MISA şi nici pregătire psihologică nu am, dar încerc să mă pun cât pot de bine în pielea unui cursant care tocmai a ieşit din mişcare. Ce simte el, care sunt împlinirile şi frustrările sale, ce dileme ar putea avea, ce temeri, unde să se îndrepte pentru a găsi ajutor…

Anunțuri
 
4 comentarii

Scris de pe 16 Februarie 2010 în MISA

 

4 răspunsuri la „Aspecte psihologice – 2

  1. Marius

    20 Februarie 2010 at 12:22 AM

    Speculezi foarte mult, dar nu ti-ai pus intrebarea daca nu cumva este si ceva spiritual si profund aici, astfel ca cel putin o parte din acei oameni simt stari spirituale? Ca simt mai mult decat ar putea sa explice cuiva care nu a avut aceste experiente? Ca au liber arbitru si simt critic si daca au ramas atunci chiar au gasit ceva autentic? Poate ca sunt si oameni din care zici, dar nu ar fi posibil sa pacalesti atatia oameni daca ei nu ar simti ca sunt unde vor sa fie.

     
  2. yiedyie

    23 Martie 2010 at 4:06 PM

    Nu ai fost în MISA dar ai ceva cunoștințe despre MISA, ai avut vreo prietenă sau vreun prieten, sau pe cineva din familie, chiar tu ești pe exmisa cu Arwen Imlardis

     
    • gracieliris

      3 Mai 2010 at 7:45 AM

      Marius, te-as ruga sa imi spui, exact, ce anume speculez. Normal ca mi-am pus acea intrebare. Nu neg ca pot exista oameni care sa simta stari spirituale autentice, cum le place lor sa spuna. Nu arunc cu pietre in aceste experiente ale lor. Insa nu e pacat ca trairile frumoase sa fie amestecate cu noroi? Nu e pacat sa isi bata cineva joc de niste suflete care cauta sa devina mai pline, urmand o cale spirituala? Eu zic ca este. Cat despre liberul arbitru si simtul critic, poti citi pe exmisa.ro cum se simt unii care au plecat recent. Ce fel de trairi au, cat de mult ii afecteaza perioada petrecuta la MISA, cat de mult se intinde plasa tesuta de Grieg in jurul lor. Sigur ca ei spun ca au liber arbitru si simt critic, insa, cand ajungi sa crezi ca mori spiritual fara Grieg si fara MISA, ca prin Grieg se manifesta Insusi Dumnezeu, eu zic ca e grav. Practic, ti-ai pus fiinta la picioarele si in slujba cuiva care… se pretuieste pe sine mai mult.

       
  3. gracieliris

    3 Mai 2010 at 7:27 AM

    Da, chiar eu sunt cu acel ID pe exmisa.ro. Sotul meu a fost cursant MISA timp de 15 ani.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: