RSS

Arhivele lunare: Mai 2010

Ca o îngheţată…

          Astăzi m-am trezit destul de devreme. Eram în bucătărie şi mi-am adus aminte de comentariul lui Marius, citit de mine ieri. Două lucruri îmi rămăseseră în minte, liberul arbitru şi simţul critic. Pornind de la ele, mintea mi-a fugit la următoarea analogie.

          Să zicem că îţi place foarte mult îngheţata la cornet. Că te atrage irezistibil, că simţi că acest desert te mulţumeşte pe deplin. Şi că te bucuri că, în cercul tău de prieteni şi cunoştinţe, sunt şi alţii care îţi împărtăşesc preferinţa, prin urmare, vă puteţi bucura împreună de gustul său, profitând de această ocazie pentru a mai vorbi de una-alta, pentru a socializa.

          Într-o zi, în oraşul tău se lansează o nouă marcă de îngheţată la cornet. Sigur că îţi stârneşte curiozitatea, doar este „dulcele” tău preferat. Poate că, înainte de a o gusta, îţi întrebi prietenii şi cunoştinţele dacă au aflat despre noua marcă de îngheţată, dacă au gustat-o, dacă li s-a părut bună sau nu sau chiar mai mult, delicioasă, ce impresie le-a făcut şi aşa mai departe. Sau poate că te decizi să fii tu primul care să o guste, pentru a le putea împărtăşi apoi prietenilor şi cunoştinţelor experienţa ta. Oricum ar fi, pleci să cauţi această nouă îngheţată. Ajungi în locul în care se comercializează şi o cercetezi curios. Oare cum o fi? Primul lucru care îţi atrage atenţia este ambalajul unic. Este atât de bine confecţionat, atât de viu colorat, încât pur şi simplu te îmbie să cumperi respectiva îngheţată. Poate că nu eşti singur în acel moment, poate că cei din jur simt aceleaşi lucruri ca şi tine, poate că alţii, aflaţi mai în faţă, au şi cumpărat-o şi gustat-o deja, schimbând păreri despre cum este această îngheţată, ceea ce te îndeamnă şi mai mult să îţi iei şi tu una. Faci acest lucru. În sfârşit, ţii în mână îngheţata care te-a intrigat şi tentat atât. Priveşti ambalajul cel frumos colorat şi îl desfaci cu grijă, să nu cumva să strici conţinutul, să îi distrugi misterul, adică ceea ce îţi energizează simţurile. Dincolo de ambalaj, îngheţata are o formă specială, cum nu ai mai văzut până acum. Şi mirosul este sublim de încântător. Ştii acum că ai făcut alegerea corectă, că este cea mai bună îngheţată pe care ţi-ai cumpărat-o până acum. O guşti. Pentru o fracţiune de secundă, mintea ta încetează să mai emită aprecieri, gânduri, pentru că este şi ea uimită de gustul uluitor al acestei îngheţate. Papilele tale gustative trimit în întregul corp această senzaţie inefabilă şi tu, ca fiinţă, simţi că ai devenit dintr-o dată special, ca ţi s-a acordat o imensă graţie prin faptul că această extraordinară îngheţată a apărut tocmai în oraşul tău şi că ai avut posibilitatea de a o gusta. Eşti pur şi simplu extaziat în faţa acestei experienţe inedite.

          Rămâi pe loc o vreme, savurând-o. Mintea ta revine la normal şi gândurile încep să alerge în toate părţile. Sigur că le vei spune despre îngheţată prietenilor şi cunoştinţelor. Sigur că vor dori şi ei să o guste, să se simtă speciali, aleşi, mai ales că nu se ştie dacă şi când vor mai avea o astfel de şansă.

          Te îndepărtezi mâncând în continuare îngheţata. Nici măcar nu ai vrut să renunţi la ambalaj, totul este atât de perfect, atât de minunat, încât te temi că şi cel mai mic gest greşit ar putea rupe vraja. Eşti pierdut în visare, nu îţi vine să crezi că pot exista astfel de îngheţate, care să combine atât de multe proprietăţi, să aibă şi o formă desăvârşită, să aibă şi o culoare imposibil de descris în cuvinte obişnuite, să te şi atragă printr-un miros deosebit, să fie şi cremoasă, fără ace de gheaţă, să, să, să…

          Dar, dintr-o dată, îţi dai seama că ceva s-a schimbat. Te opreşti din mâncat şi priveşti îngheţata. Ce s-o fi întâmplat? Observi că ai trecut de stratul de deasupra, acela care îţi delecta simţurile, şi că ai ajuns la stratul din mijloc, atât de dezamăgitor, încât nici nu-ţi vine să crezi că este vorba despre aceeaşi îngheţată… Unde au dispărut forma, culoarea, mirosul, consistenţa? Şi ce este pasta asta deloc îmbietoare, lipsită de culoare, fadă? Mintea ta este din nou şocată. După încântarea de mai devreme, se confruntă acum cu acest… crud adevăr, căci nu poate nega că pasta există, doar o vede şi o simte. Şi atunci? Tendinţa ei este aceea de a căuta explicaţii, de a analiza firul evenimentelor, pentru a stabili o concluzie. Şi tu, ce faci? Continui să mănânci îngheţata sau o arunci? Accepţi că, sub acel strat îmbietor, se poate ascunde aşa ceva sau nu? Eşti suficient de curajos cât să accepţi că ai fost dezamăgit şi că trebuie să îi previi şi pe ceilalţi asupra acestui fapt sau îţi reduci la tăcere dezamăgirea, încercând să te autoconvingi că senzaţiile iniţiale – acelea atât de încântătoare, de parcă veneau din alte planuri – sunt singurele care contează, la fel ca starea de dilatare în nemărginire de atunci? Simţul tău critic funcţionează în favoarea sau în defavoarea ta? Dacă ai deja prieteni sau cunoştinţe care s-au lăsat fermecaţi de această îngheţată înşelătoare, încerci să le explici care este, de fapt, adevărul sau nu iei nicio atitudine, de teama de a nu fi marginalizat şi privit ca un ciudat?

          Gândeşte-te la toate acestea şi apoi stabileşte singur câtă onestitate îi datorezi sufletului tău, în primul rând, şi celor la care pretinzi că ţii, în al doilea rând.

 
2 comentarii

Scris de pe 4 Mai 2010 în MISA