RSS

Rugăciunea în patru direcţii

            Una dintre metodele mele preferate de protecţie sau de calmare a minţii este aşa-numita „Rugăciune în patru direcţii”.

 

        Cel care face rugăciunea se aşază pe covor, într-o poziţie cât mai confortabilă, cu faţa spre Nord. Pentru început, poate respira adânc de câteva ori, pentru a se calma şi a se linişti, mai ales mental.

        În momentul în care se instalează calmul mental, cel care se roagă poate începe rugăciunea. El o poate face cu ochii închişi sau deschişi, după cum se simte mai bine. Se porneşte de la Nord şi se rostesc următoarele:

        Să fie Lumină şi Pace în Ceruri

        Să fie Pace în Adâncuri

        Să fie Pace pe Pământ.

        Să fie Pace pentru toate Fiinţele

        Să fie Bucurie pentru toate Fiinţele

        Să fie Fericire pentru toate Fiinţele.

        Fiat, la Nord, la Est, la Sud şi la Vest, în Cer şi pe Pământ,

        Amin.

 

        Apoi cel care se roagă se roteşte cu corpul către Est, apoi către Sud, apoi către Vest şi apoi, din nou, către Nord. Se menţine poziţia corporală adoptată la început (ochii închişi sau deschişi, aşezat în fund / genunchi, altă postură, poziţia mâinilor etc.). Se rosteşte rugăciunea în fiecare punct, cu menţiunea că se va începe, la versul „Selah fiat”, cu punctul în care se află cel care se roagă în momentul respectiv, adică Selah fiat, la Est, la Sud, la Vest şi la Nord, apoi la Sud – Vest – Nord – Est, la Vest – Nord – Est – Sud, şi în cele din urmă, iar Nord – Est – Sud – Vest. De asemenea, formula „Fiat” poate fi înlocuită de cuvintele „Aşa să fie”, „Amin”, „Selah” (în ebraică) sau o altă formulă de întărire a rugăciunii.

        Rugăciunea se poate face şi în picioare. Ea poate fi adresată şi unei anumite persoane care are nevoie de ajutor, caz în care cuvântul „Fiinţele” va fi înlocuit de numele persoanei respective. Dacă se ştie şi cum arată aceasta, se poate vizualiza chipul lui / ei, pentru a-i transmite şi mai exact energia păcii, a bucuriei şi a fericirii.

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe 7 Aprilie 2008 în Elemente de magie

 

Purificarea psihică

            Când vine vorba de magie, îmi place să combin elementele şi să creez, astfel, ritualuri personalizate. La fel s-a întâmplat şi în cazul următoarei practici. Eu sunt zodie de Apă. Cu toate acestea, mă înţeleg foarte bine cu Focul. De aceea, când am simţit pentru prima oară nevoia unei purificări mentale puternice, am combinat, aşa cum mi-a venit mie, aceste două elemente. Ce a ieşit, puteţi vedea în continuare.

        Am considerat că momentul optim pentru realizarea purificării este acela când mă aflu la duş. Îmi place să fixez duşul în suportul de pe perete, astfel încât să se afle deasupra capului meu, şi să simt că apa curge de sus în jos, din creştetul capului şi până la călcâie. Desigur, ideal este ca purificarea să aibă loc în natură. O singură dată mi s-a oferit ocazia de a fi în apropierea unei cascade şi de a face, astfel, ritualul acolo. Senzaţia este net diferită de cea de acasă, din cadă sau din cabina de duş, doar că şi natura prezintă nişte mici inconvenienţe, nu din cauza ei, ci din cauza oamenilor, cu care poţi da nas în nas exact atunci când te pregăteşti să închizi ochii şi să te concentrezi asupra a ceea ce urmează să faci. Şi locuri pustii… mai greu de găsit.:)

        Dar să încep.

        Duşul este, deci, fixat deasupra capului meu şi stropii de apă se scurg din creştet şi până la călcâie (mie apa curgându-mi pe faţă îmi dă senzaţia de înec, de teamă, şi nu-mi place deloc). Apa nu trebuie să fie rece, dar nici foarte caldă. Închid ochii şi inspir şi expir profund de câteva ori. Pe urmă mă liniştesc şi îmi imaginez că, aşa cum mă aflu în momentul respectiv, în poziţie verticală, stau cu picioarele pe un lotus cu o mie de petale şi că, din fiecare petală, ţâşneşte câte o limbă de foc, care se ridică până deasupra capului meu. Practic, eu sunt aşezată în mijlocul unei flori în flăcări, ce mă înconjoară cu o perdea de limbi de foc, dar fără că acestea să se îngemăneze deasupra capului meu. Încerc să menţin imaginea cât mai vie posibil. Dat fiind că îmi place foarte mult, nu îmi vine prea greu să fac asta. A nu se înţelege de aici că am o minte perfect liniştită sau că reuşesc să-mi liniştesc gândurile. Nici pomeneală, nu sunt deloc o maestră în calmul interior.

        Aşadar, ceea ce obţin este un şuvoi de apă care curge de sus în jos şi un şuvoi de foc care arde de jos în sus. Apa care vine de sus îndepărtează impurităţile interioare, începând din creştet şi coborând către picioare, „împingând” aceste „reziduuri” către focul purificator de la picioarele mele, unde sunt mistuite într-o clipită.

        Combinaţia apă – foc îmi da sentimentul de curăţenie şi de puritate psihică, lăuntrică.

        Îmi mai place şi să însoţesc ritualul cu o spălare atentă şi riguroasă a întregului corp, astfel încât limpezimea interioară să îşi găsească un corespondent la exterior.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 Aprilie 2008 în Elemente de magie

 

Exemplificare spirituală oferită de Mihai Stoian

          Mihai Stoian este liderul filialei MISA din Danemarca, adică NATHA. Este căsătorit cu Adina Stoian, cu care ţine conferinţe despre relaţia de şi fericirea în cuplu şi alături de care evoluează în filme pentru adulţi, sub numele de scenă Paul Diamond. Mihai Stoian a avut şi o „apariţie episodică” pe forumul „MISA şi Bivolaru” de pe Softpedia. În scurtul lui periplu pe acest forum, a reuşit, se pare, să strângă suficiente dovezi cât să-i acuze pe forumişti (nu numai de pe Softpedia, ci şi de pe celelalte două forumuri ex-MISA) de colaborare cu serviciile secrete, procuratura şi chiar cu fostul prim-ministru, Adrian Năstase.       

          Dar s-o iau cu începutul. Cu ceva vreme în urmă – nu foarte mult – o forumistă ex-MISA a descoperit, pe Internet, blogul personal al lui Mihai Stoian. Printre articolele de acolo se găsea şi un răspuns adresat Federaţiei Internaţionale de Yoga, răspuns datat 26 februarie 2008.        

          În data de 19 martie 2008, pe grupul de discuţii (yahoo group) al FIY, Mihai Stoian a publicat acest material, într-o variantă modificată, însă, faţă de cea din 26 februarie de pe blogul său. În urma acestei postări, o persoană de vază din cadrul Federaţiei, domnul Philippe Barbier (Shri Yogacharya Ajita) l-a luat la întrebări pe Stoian, atrăgându-i atenţia asupra greşelilor făcute în abordarea tantra yoga ca pe o disciplină eminamente sexuală (pentru informaţii suplimentare, consultaţi http://www.exmisa.net/forum şi http://www.gardianul.ro). În momentul în care a văzut că Stoian nu îi oferă nicio explicaţie, domnul Barbier l-a rugat pe acesta să-i răspundă, situaţia fiind destul de tensionată. Şi Stoian i-a răspuns… postând din nou mesajul de pe blog, tot în variantă modificată. Aceasta s-a întâmplat în data de 21 martie 2008.       

          O să mă întrebaţi, poate, de ce insist atâta asupra acestei modificări. O să vă spun de ce: pentru că mă deranjează insistenţele unei persoane lipsite de scrupule în a impune un adevăr transformat după propria-i perversitate. Mai precis, modificarea adusă de Stoian constă într-un pasaj în care el afirmă că deţine dovezi clare cum că forumiştii „anonimi şi calomniatori”  sunt în strânsă legătură cu serviciile secrete, procurorii şi politicianul Adrian Năstase, ba mai mult, că aceşti delatori ar fi plătiţi cu peste 1.000 de euro pe lună din fondurile serviciilor secrete pentru munca depusă pe forum, mai ales că unii dintre ei alocă un număr imens de ore (peste 20) scrierii de mesaje mincinoase, al căror singur scop este acela de a răspândi informaţii false, de a denigra şcoala de yoga MISA şi de a o pune într-o lumină proastă.       

          Mai trebuie să spun că, în cuprinsul mesajului său, domnul Stoian repetă fără încetare cuvintele „calomnie” şi „forumişti anonimi”, „uitând” că una dintre aceste persoane, Cecilia Tiz, fostă Ghiţulescu, a ales să-şi dezvăluie identitatea încă de la prima sa apariţie pe forum. Între timp, au fost menţionate şi numele altor utilizatori. Desigur, aceste amănunte nu se ridică la „valoarea” dovezilor pe care domnul Stoian afirmă că le-ar deţine pentru a-şi susţine pledoaria. Ceea ce mă deranjează aici este că Mihai Stoian, în calitate de susţinător şi apărător al cauzei MISA peste hotare, s-a plâns de imparţialitatea justiţiei române şi de josnicia metodelor folosite de unii şi alţii (stat, mass-media) în prezentarea situaţiei MISA, aici fiind incluse zvonurile, bârfa, minciunile, calomniile, denaturarea voită a adevărului. Şi, totuşi, se pare că gradul de josnicie nu este încă suficient de mare pentru ca Stoian să se ferească de „mizeria” pe care această atitudine o atrage. Din contră, el o adoptă fără regrete şi nu se sfieşte să recunoască faptul că până şi ei (MISA) se folosesc de informatori: „We have received information from people who are in contact with the secret service”. Nu ştiu dacă domnul Stoian chiar a realizat ce-a spus aici. Poate că a făcut doar o greşeală elementară de limbă engleză şi a încurcat prepoziţia „from” („de la”) cu prepoziţia „about” („despre”). Sau poate că nu, pentru că următoarea frază este „We found out that in fact these forums are open and administrated but Romanian secret service, together with the prosecution and with the former politician Adrian Năstase”. Şi completare, puţin mai jos: „Such people, paid from the secret funds of the Romanian special secret service with over 1000 euros per month activate as anonymous on these websites, having the dirty job of misinforming, calumniating and denigrating this yoga school (MISA)”.       

          Personal, am citit acest pasaj de câteva ori. M-am întrebat, iniţial, de ce a ales Mihai Stoian să modifice prima variantă a mesajului său şi să introducă aceste rânduri, din care transpar o siguranţă şi o credinţă care nu suportă contra-argumente. M-am întrebat şi la ce fel de dovezi s-o fi referind domnul Stoian când acuză, în masă, un grup de oameni pe care nu îi cunoaşte de legături cu serviciile secrete, ba mai mult, de încasarea unor sume cu mai multe zerouri pentru munca depusă pe forum. Chiar nu-şi dă seama că şi asta e calomnie? Mi-ar plăcea să văd dovezile cu care se laudă Stoian. De altfel, i-am provocat la un pariu în acest sens pe fanaticii MISA. Nici unul dintre ei nu l-a acceptat. Nici nu aveau cum, pentru că acuzaţiile lor sunt fără temei. Desigur, asta nu-i împiedică să le facă, pentru că şi ei scriu, în cvasi-unanimitate, sub protecţia anonimatului, aşa cum îi acuză Stoian pe userii ex-MISA.       

          Să trecem acum la un alt punct din prezentarea lui Stoian. În finalul acesteia, el aminteşte de un raport (dezinformant, manipulativ şi calomnios – se putea oare altfel?), semnat şi trimis de o anumită persoană – al cărei nume, citez, „is the same that appears to have signed most of the calumnies on the respective forum of anonymous discussions” – mai multor persoane şi organizaţii din străinătate, care au susţinut, în timp, cauza MISA. Din nou, domnul Stoian „uită” că a discutat cu respectiva persoană de câteva ori pe Yahoo Messenger, că două dintre discuţiile purtate au fost postate pe forum, pentru conformitate, şi că el s-a oferit chiar să o sune pe respectiva persoană, pentru a-i oferi explicaţii despre cuplul deschis, motivând că el înţelege altfel sexualitatea. Desigur, în cursul acelor discuţii private, Stoian s-a abţinut de la a o acuza pe respectiva persoană de calomnie, preferând să facă acest lucru într-un cadru mai larg (pe blogul său şi pe yahoo group-ul Federaţiei, adică), pentru a beneficia de o mai mare audienţă şi, astfel, de mai multă credibilitate, mai ales că mesajul său este redactat în limba engleză, limbă de circulaţie internaţională.       

          Povestea filmelor produse şi comercializate de către MISA îşi găseşte şi ea locul în răspunsul lui Stoian. Cu interpretarea de rigoare, desigur. Mai exact, filmele de genul „Pasajului Magic” au rol educativ, în primul rând, şi artistic, în al doilea rând, exemplificând continenţa sexuală ca alternativă la sexualitatea mecanică, lipsită de iubire, şi promovând o altă viziune, sacră, pură, sensibilă, frumoasă şi elevată asupra dragostei fizice (amorului) în cuplu. De unde o fi tras Mihai Stoian concluzia că, dacă un cuplu este închis, dacă nu doreşte să se dezinhibeze prin „angrenarea” în relaţii extraconjugale, ba chiar bisexuale, în „jocuri amoroase” cu urină, aşa cum este prezentat în „Pasajul Magic”, dacă se simte fericit şi împlinit fără continenţă, este lipsit de iubire şi trăieşte ceva mecanic, nu ştiu. Mă rog, haideţi să zicem că-i respectăm viziunea, că doar e şi el un „maestru tantric”, ce urmăreşte să ne scoată din „starea asta larvară în care ne complacem”.       

          Ei, povestea cu celelalte filme, cele care conţin imagini de la proba secretă a concursului de Miss Shakti, Costineşti, e cu totul alta. Pentru început, Stoian recunoaşte – în premieră – că aceste înregistrări au existat, într-adevăr, dar că făceau parte din arhiva personală a teatrului Sophrozin. Cum au ajuns ele să fie subtilizate şi comercializate pe Internet… da, aţi ghicit, de vină sunt… procurorii şi forţele de poliţie care au dat buzna în mai multe ashramuri MISA în data de 18 martie 2004, ocazie cu care au sustras mai multe materiale, printre care şi aceste filmări, pe care apoi le-au însăilat frumos şi le-au trimis pachet companiei bnagentur din Danemarca, în scopul vânzării acestora pe Internet. Nu-i aşa că procurorii aceia au fost extrem de isteţi, dar şi de perverşi, când s-au folosit de logoul „Erotic Art”, de numele lui Carmen Enache (Bella Maestrinna), de muzica specifică teatrului Sophrozin al MISA şi chiar de reputaţia onorabilă a lui Stoian, când au decis să facă vânt filmelor taman până în Danemarca, în ograda lui Stoian, şi nu în altă ţară? Nu-i aşa că procurorii s-au strofocat din răsputeri să facă rău MISA-ei şi să-l „ajute” pe Stoian să pice de fraier? Foarte deschişi la minte procurorii ăştia…       

          Ei, după ce lămureşte problema filmelor iniţiatice tantrice, Stoian afirmă că domnul Barny, managerul bnagentur, a retras aceste producţii de pe piaţă imediat ce a aflat că a fost minţit şi manipulat. Citez: „the respective company (Barny) decided to immediately withdraw those movies from the Danish market”. Nu ştiu la care filme se referă Stoian atunci când foloseşte pluralul, pentru că de pe site-ul bnagentur lipseşte un singur film, „Kingdom of Golden Pee”.       

          Referitor la aceste filme, am câteva precizări de făcut. Forumiştii de pe Softpedia (cei care au creat apoi exmisa.ro şi exmisa.net) au fost informaţi asupra comercializării ilegale a acestora (şi aici mă refer la vânzarea lor fără acordul participantelor) în momentul în care utilizatoarea Himawari a mărturisit că a cumpărat filmele în original şi că s-a descoperit, cu stupoare, într-unul din ele. Asta se întâmpla la începutul anului trecut, Himawari anunţându-şi retragerea de pe forum în data de 9 februarie 2007. Tot anul trecut (mai precis, in iulie 2007), Mihai Stoian a participat la o conferinţă virtuală cu câţiva dintre forumiştii calomnioşi şi cu această fată, care i-a spus clar că este vorba despre încălcarea unor drepturi, fiindcă ea nu a semnat niciun acord de distribuţie a filmărilor şi nici nu a fost informată asupra sorţii viitoare a acestora. Mihai Stoian a scăldat-o cum a putut, negând că ar fi ştiut ceva despre afacerea asta şi invitând-o pe fată la discuţii private. Aşadar, pasajul cu „Barny a retras imediat filmele de pe piaţă” este o minciună sfruntată. Mihai Stoian ştia încă de anul trecut că există o problemă cu producţiile pentru adulţi ale MISA. Şi nu numai Stoian ştia, ci şi bnagentur, deoarece Himawari le-a scris pentru a le prezenta situaţia şi a le cere detalii referitoare la persoana de la care au cumpărat ei drepturile de difuzare. Singura informaţie pe care a primit-o a fost că era vorba despre firma Karesse, din Budapesta, firmă care nu apare la nicio căutare pe Internet. Mă întreb cum se poate încheia un contract legal fără ca acesta să poarte ştampila şi semnătura contractanţilor (reprezentanţilor) firmelor respective? Şi mă mai întreb un lucru: cât tupeu poate să aibă Stoian ca să susţină că Barny de-abia acum a aflat de problemele cu filmele, când, de fapt, bnagentur fusese informat asupra acestui fapt încă de anul trecut? Am spus deja că numai „Kingdom of Golden Pee” a dispărut din ofertă, şi asta acum, recent… Se pare că o mână spală pe alta şi amândouă obrazul…

        În final, aş avea o întrebare pentru Mihai Stoian. Dacă fata aceea nu ne-ar fi atras atenţia asupra ilegalităţii comise de MISA în privinţa filmelor şi asupra bătăii de joc şi a minciunilor folosite ca paravan pentru scopuri murdare, dacă pe forumuri nu ar fi apărut filmele, suprema dovadă a nemerniciei capilor MISA (ştim cu toţii că existenţa lor a fost negată cu vehemenţă), dacă aceşti calomniatori şi bârfitori abjecţi, aceste cutre ordinare, n-ar fi strâns zeci de mărturii despre „dedesubturile” MISA, dacă nu ar fi militat pentru aflarea adevărului la nivel internaţional, ai fi avut, Mihai Stoian, bunul simţ să ieşi singur, neforţat de împrejurări, în faţă şi să recunoşti că, alături de Gregorian Bivolaru şi de alţii, te-ai folosit de ascendentul tău asupra celor mai slabi şi mai influenţabili ca tine, pentru a-ţi justifica interesele şi meschinăriile de om obişnuit, lipsit de calităţi de yoghin, incapabil să respecţi principiile de bază din yoga?

          Pentru conformitate, puteţi cerceta blogul lui Mihai Stoian şi mesajele de pe yahoo group-ul Federaţiei, postate pe forumul exmisa.net, dar şi articolul despre Shri Yogacharya Ajita, din ziarul „Gardianul”.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Martie 2008 în MISA

 

Din „Procesul”, de Kafka

        Un paznic al porţii stă dinaintea Legii; la paznicul acesta vine un om de la ţară, să-i ceară îngăduinţa de a pătrunde înăuntru. Dar paznicul îi spune că nu poate să-l lase să intre în clipa aceea. Omul chibzuieşte şi întreabă dacă i se va îngădui să intre mai târziu. „S-ar putea — spune paznicul — dar nu acum.”

        Paznicul se dă la o parte din faţa porţii, deschisă ca totdeauna, iar omul se apleacă şi priveşte înăuntru. Paznicul vede ce face, râde şi-i spune: „Dacă ţii atâta, intră, cu toată opreliştea mea. Dar să nu uiţi că eu sunt puternic. Şi cu toate astea, nu sunt decât primul dintre paznici. La uşa fiecărei încăperi ai să găseşti paznici din ce în ce mai puternici; începând de la al treilea, nici eu nu mai sunt destul de tare ca să le pot suporta privirea.” Omul nu se aşteptase la asemenea stavilă, se gândise că Legea trebuia să fie îngăduită tuturor, întotdeauna, dar acum, cătând mai bine la paznicul porţii, la haina lui de blană, la nasul lui ascuţit, la barba lui neagră, rară şi lungă, ca de tătar, se hotărăşte să aştepte totuşi până când i se va da voie să intre. Paznicul îi dă un scăunel şi-i îngăduie să se aşeze lângă poartă.

        Omul rămâne acolo, ani îndelungaţi. Şi face tot mai multe încercări ca să capete îngăduinţa de-a intra, şi-l oboseşte pe paznic cu rugăminţile lui. Paznicul îl supune uneori la mici interogatorii, îl întreabă despre satul lui şi despre multe altele, dar toate nu sunt decât întrebări indiferente, aşa cum pun domnii cei mari, iar la sfârşit îi spune mereu, invariabil, că nu-l poate lăsa să intre. Omul, care şi-a luat din belşug tot felul de provizii pentru călătoria lui, foloseşte tot, oricât de preţios ar fi, ca să-l mituiască pe paznic. Şi paznicul porţii ia tot, dar spunându-i: „Iau numai ca să nu te poţi tu gândi că ai neglijat ceva”.

        Şi-n decursul anilor acelora îndelungaţi, omul nu încetează o clipă să-l observe pe paznic. Şi-i uită pe ceilalţi paznici, şi i se pare că primul este singurul care-l împiedică să pătrundă în Lege. Şi-n primii ani blesteamă cu glas tare cruzimea soartei, iar mai târziu, când îmbătrâneşte, mormăie doar. Şi cade în mintea copiilor, iar fiindcă în lungul anilor l-a cercetat pe paznic încât îi cunoştea şi puricii din blană, îi roagă până şi pe purici să-l ajute ca să-l înduplece pe paznic.

        Până la urmă, vederea îi slăbeşte şi el nu mai ştie dacă se întunecă în preajmă cu adevărat sau dacă îl înşală ochii. Dar atunci desluşeşte în beznă licărirea unei lumini care răzbate prin porţile Legii.
De-acum, nu mai are mult de trăit. Iar înainte de-a muri, toate i se îmbulzesc în creier ca să-l silească să pună o întrebare pe care n-a mai pus-o încă niciodată paznicului. Şi, nemaiputând să-şi ridice trupul înţepenit, îi face semn paznicului să se apropie. Iar paznicul porţii se vede silit să se aplece foarte tare spre el, căci acum statura lui şi a omului sunt foarte deosebite. „Ce mai vrei să ştii?” îl întreabă paznicul porţii; „tare mai eşti nesăţios!” „Dacă toţi oamenii caută să cunoască Legea” – spune omul – „cum se face că de-atâta amar de vreme nimeni în afară de mine nu ţi-a mai cerut să intre?” Paznicul porţii vede că omul e la capătul zilelor şi vrând ca vocea să mai ajungă până la timpanul mort, îi urlă în ureche: „Nimeni, în afară de tine, n-avea dreptul să intre aici, căci poarta asta era făcută numai pentru tine; acum plec, şi o încui!”

 

MISA în ochii unui outsider – partea a III-a

          În cazul bărbaţilor, strategia iniţială este cam de aceeaşi natură. Adică se marşează pe cultivarea masculinităţii. Şi se mai aplică un principiu: „nu ştie stânga ce face dreapta”. La ce mă refer? Păi, la conferinţele cu băieţii, acestora li se spune că femeile sunt „găini” ce nu merită să fie respectate, pentru că nu prea ştiu ce vor, în timp ce, la conferinţele cu fetele, acestora li se arată cât de minunate sunt ele şi cât de „deasupra” bărbaţilor, mai ales că o femeie poate avea orgasme multiple. Bineînţeles, nici această strategie nu este acceptată orbeşte de către toţi cursanţii MISA. Unii chiar se pot descurca şi fără să facă pe cocoşii în faţa femeilor. Ei, dar să nu credeţi că statutul de „vira” (erou spiritual) îl scuteşte pe băiat de dezinhibare sau de karma yoga. Nu, nici vorbă. Chiar se recomandă să aibă cât mai multe iubite şi să se ascundă de ele, prin minciuni, în cazul în care ar fi geloase una pe cealaltă. Nu e rău nici când bărbaţii joacă rolul de iniţiatori (adică fac schimb de rol cu femeia) şi „agaţă” gagici din afara cursului, pe care le integrează apoi în MISA. Ah, şi nu contează dacă se face amor fără dragoste, doar pofta vine mâncând şi dragostea iubind (de la doi în sus, până la 12, câte un reprezentant al fiecărei zodii).        Cât despre karma yoga, dacă fetele erau trimise să aducă bani şi cadouri din Japonia sau din „spiritualizarea” clienţilor pe Internet, băieţii erau puşi la munca de jos, de obicei, construcţia de ashramuri, dar şi lucru la tipografie.        O altă lecţie învăţată de la MISA este detaşarea. Detaşarea este o stare („stare” e cuvântul preferat la MISA) de nepăsare. Adică să nu te doară, sufleteşte vorbind, dacă tu stai în bucătărie, să zicem, şi iubitul sau iubita şi-o trage cu altul sau alta în camera vecină. Sau să nu te doară când iubita sau iubitul are un sarai sau un harem de iubiţi / iubite. Sau să nu te doară când soţul te lasă în plata Domnului şi se duce la amantă, başca te mai şi spurcă-n faţă, învinuindu-te pe tine pentru caracterul său de fustangiu. Sau – păcatul suprem – să nu te doară când iubita fuzionează amoros cu Maestrul. Că, dacă te doare, ai ego. Şi dacă ai ego, e semn că n-ai reuşit să evoluezi spiritual. Şi dacă n-ai reuşit să evoluezi spiritual, vei fi pârât la Grieg, că mâncărimea e mare. Şi dacă eşti pârât la Grieg, apoi să ştii că te judecă Însuşi Dumnezeu.        Asta mi-au arătat mie miile de posturi de pe acel forum şi confruntările avute cu fanaticii MISA. Am aflat că domnul Gregorian Bivolaru este un maestru spiritual autentic, un canal prin care se manifestă voinţa divină, un Iluminat şi-un Eliberat, care poate fi comparat cel mai bine cu Iisus, cu toate că Iisus n-a minţit niciodată, nu şi-a pus geaca în cap atunci când soldaţii romani au venit după El şi nici nu a transformat vreodată o femeie cinstită în curvă. De asemenea, Iisus nu a cerut niciodată bani în schimbul prezenţei Sale în mijlocul oamenilor şi, chiar şi atunci când s-a folosit de ceva de la cineva (pâinea şi peştele, de exemplu), a făcut-o pentru a sătura o mulţime întreagă, şi nu pentru a-l mulţumi pe vreun discipol preferat, aşa cum face domnul Bivolaru când ia bijuteriile aduse de unele fete din Japonia şi le oferă în dar altora, mai cu nuri.        Am mai aflat că la MISA oricine poate întoarce şi celălalt obraz, dar nu din umilinţă, aşa cum a spus Iisus, ci pentru că pe celălalt obraz este scrisă lista cu antonime, adică ce e astăzi minciună, mâine e adevăr şi invers. Acum 15 ani, de exemplu, domnul Bivolaru spunea că a preacurvi, adică a te prostitua, înseamnă, în primul rând, a-ţi arăta trupul în schimbul unei sume de bani, şi că yoga nu va îndemna niciodată la preacurvie, însă în momentul de faţă, el însuşi îndeamnă la prostituţie, cunoscută sub eufemismul de „karma yoga”. La fel de adevărat este, însă, şi faptul că yoga şi MISA NU sunt sinonime.        Am aflat că MISA se împacă bine cu diverse partide politice şi că nu se sfieşte să-şi trimită membrii să candideze la alegerile europarlamentare, cu toate că, într-un interviu, domnul Bivolaru a afirmat că organizaţia condusă de el nu va intra în politică.        Am văzut că domnul Bivolaru poate fi pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă, „strălucind” şi „întunecându-se” după cum bate vântul şi tratându-i pe oameni când cu iubire şi înţelegere, când cu indiferenţă şi dispreţ. Am mai aflat şi că domnul Bivolaru nu a reuşit să se desprindă în totalitate din mrejele lumii acesteia, el înjurându-şi uneori amantele şi distrându-se cu emisia mantrei PULA.        Am aflat că la MISA sunt şi câteva lucruri bune, care, din păcate, sunt ca apa cristalină de la suprafaţa unui pahar plin de mâl pe fund, apă ce se tulbură de îndată ce scuturi paharul.        Am învăţat să vorbesc limba „misană” şi să pun corect întrebări. Acest aspect este foarte important pentru că, de exemplu, ziariştii şi moderatorii TV nu ştiu acest lucru – că, la MISA, sensul cuvintelor este denaturat – şi atunci degeaba vorbesc ei româneşte, dacă nu vorbesc şi „misană”. Să vă dau câteva exemple. Dacă întrebaţi un cursant MISA dacă este membru MISA, vă va răspunde că nu, pentru că „misanii” asociază cuvântul „membru” cu acei 20 – 22 de membri fondatori ai MISA, trecuţi în statutul organizaţiei. Dacă îl întrebaţi dacă este adept MISA, iar vă va răspunde că nu, pentru că, în mintea lui, cuvântul „adept” înseamnă „sectant”, ceea ce este o jignire. La fel, la MISA nu se face sex, ci amor, lucrurile nu se întâmplă, ci se petrec sau se necesită, menstruaţia e „cicluleţ”, sânii sunt „sânuţi”, femeile sunt „minunate”, Gregorian Bivolaru este „Scumpi”.        Am aflat că o femeie adevărată este o femeie plinuţă sau chiar grasă, cu sânii mari, spontană, plină de jucăuşenie, deschisă mereu către jocurile amoroase şi către experienţele „tantrice”.        Am aflat că, din cauza promovării „cuplului deschis”, la MISA bolile (infecţiile) cu transmitere sexuală sunt în floare şi că până şi Maestrul a beneficiat de aceste „roade neaşteptate” ale iniţierilor pe bandă rulantă, deşi n-ar recunoaşte asta nici în ruptul capului, pentru că „imaginea se construieşte atât de greu şi se pierde atât de uşor” (citat aproximativ).        Am aflat că „yoghinul se cunoaşte după stări” şi că aceste stări pot apărea în urma conversaţiilor cu Dumnezeu, a meditaţiilor speciale sau a exemplificărilor oferite de Gregorian Bivolaru. Mă abţin de la comentarii aici, oricine poate citi astfel de mărturii pe site-ul oficial al MISA.        Am aflat că MISA este o sectă, acest aspect fiind dovedit de lucrurile dezvăluite de mai mulţi foşti cursanţi. Din nou, nu comentez în detaliu această latură a problemei, cine doreşte să se documenteze, o poate face liniştit, surse sunt destule.        Am văzut că sistemul de învăţături MISA poate avea atât efecte benefice, cât şi efecte nefaste. Cum spunea Iisus, „celui ce are, i se va mai da, iar celui ce nu are, i se va lua şi puţinul pe care îl are” (legea rezonanţei, în limbaj „misan”). Ştiu că, în original, citatul se referă la credinţă, eu aş spune că, în cazul MISA, este vorba de cunoştinţa de şi încrederea în sine. Unele dintre replicile fanaticilor MISA m-au făcut să văd că, dacă porneşti într-o căutare spirituală fără să ai curajul să-ţi pui întrebări şi să te îndoieşti până şi de bunele intenţii ale celui care îţi apare ca fiind Maestru, eşti o pradă uşoară pentru „demoni”: „demonul” trufiei, „demonul” lăcomiei, „demonul” sexului şi aşa mai departe. De fapt, aceştia sunt viciile şi dorinţele umane exacerbate. Nu poţi spune că slujeşti Domnului şi încălca, în acelaşi timp, poruncile Sale sau „evolua” în sens contrar învăţăturilor divine, aşa cum se întâmplă la MISA. După cum nu poţi rescrie învăţăturile străvechi, de orice sorginte ar fi ele, numai ca să-ţi justifici faptele necugetate şi să-ţi construieşti o imagine imaculată, inatacabilă. Am zis deja că nu sunt o persoană religioasă. Cu toate acestea, eu zic că a profita, fizic şi psihic, de oameni, a obţine foloase materiale de pe urma unor activităţi nu tocmai elegante, prestate la îndemnul tău de persoanele pe care se presupune că le ghidezi către Dumnezeu şi a abuza de încrederea şi iubirea aproapelui sunt păcate. Aici mai pot adăuga un lucru, trist, din nefericire: nici măcar Biserica, aşa cum este ea, imperfectă, nu mai poate face nimic în cazul anumitor oameni scăpaţi de sub influenţa MISA. Aici mă refer la fanaticii religioşi, mai precis, la acei yoghini care, odată ieşiţi din organizaţie, se agaţă de Biserică atât de tare, încât sar din lac în puţ şi nu-şi dau seama că nu au realizat nimic pentru sufletul lor. Ei trăiesc cu falsa impresie că s-au lepădat de diavol şi că au revenit în sânul lui Dumnezeu. Eu nu cred că Dumnezeu le-a cerut vreodată oamenilor să fie orbi pentru a-L afla şi să se piardă din cauza propriei lor nesiguranţe. Dacă ar fi fost aşa, ce rost ar mai fi avut existenţa liberului arbitru?         Dar să revin.         Am văzut că până şi cei mai fideli discipoli, ridicaţi la rangul de swami sau de „fiinţă cu Sinele revelat”, pot fi într-o clipă trântiţi în noroi şi deposedaţi de toate titlurile şi elevările, dacă îndrăznesc să crâcnească în faţa Maestrului şi să critice faptele sale sau cursul de navigaţie a Mişcării.        La final, ştiu că, dacă vreun inveterat susţinător al MISA va citi această poveste, mă va lua peste picior şi-mi va spune că nu am autoritatea domnului Karl-Erik Nylund, autorul unui raport de trei pagini, în care se arată că MISA nu este o sectă, sau a domnului Seppo Isotalo, reprezentant OSCE, care s-a afiliat MISA-ei fiindcă îl „poluase fonic” mitingul organizat de yoghinii MISA lângă hotelul său. Aşadar, cuvintele mele sau ale oricui altcuiva „fără poziţie socială” nu au nicio valoare. Mă aştept chiar să fiu acuzată (din nou) de colaborare cu masoneria sau securitatea. Fără îndoială, fanaticii MISA ştiu să provoace. Ca orice fanatici. Sunt convinşi că numai şi numai ei deţin adevărul, că sunt „poporul ales”, că Dumnezeu le vorbeşte, că le trimite mesaje despre rolul mesianic al lui Gregorian Bivolaru, că oraşul Bucureşti va fi noul Ierusalim, că Pământul este gol pe dinăuntru şi că se poate ajunge în lumea tainică din interiorul planetei intrând pe la Poli, că în 2012 va avea loc Marea Translaţie, când se va „pune la microscop” natura umană şi tot aşa. Pot eu să îi contrazic? Fireşte că nu, pentru că aceşti oameni trăiesc deja în lumea lor şi noi, pentru ei, suntem „larvarii”, anormalii. Aşa că, spun şi eu, ca Eminescu:  

Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,

Cine ţine toate minte,

Şi ar sta să le asculte?…

Tu aşază-te deoparte,

Regăsindu-te pe tine,

Când cu zgomote deşarte

Vreme trece, vreme vine.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Martie 2008 în MISA

 

MISA în ochii unui outsider – partea a II-a

          Femeile sunt mai influenţabile decât bărbaţii. De ce, n-aş putea spune cu exactitate. Ar fi nedrept să zic că sunt, pur şi simplu, mai proaste şi mai naive. Nu. Sunt doar mai sensibile şi asta le face să fie mai receptive, mai maleabile. Domnul Gregorian Bivolaru a sesizat foarte bine acest lucru. Poate l-a ajutat şi zodia de apă căreia îi aparţine. Domnul Bivolaru s-a folosit de femei ca nimeni altul. A ştiut cum să le transforme în instrumente utile Mişcării şi scopurilor personale. Desigur, nu toate i-au căzut în plasă. De unele nu s-a lipit doctrina „misană”, unele nu i-au devenit discipole fidele, lipsite de vlagă şi de personalitate. În textele de inspiraţie hindusă prezentate cursanţilor, femeia este slăvită, ridicată la rangul de zeiţă. Frumoasă teorie, nu-i aşa? Din păcate, practica nu respectă teoria. Poate vă amintiţi că domnul Bivolaru a declarat că s-a culcat cu peste 6.000 de femei. Cum a fost posibil acest lucru? Au fost acele 6.000 de femei nişte târfe? S-au înscris ele în MISA doar din dorinţa de găsi parteneri de sex? Un necunoscător, aşa cum am fost şi eu, la început, ar putea emite această judecată superficială. Însă lucrurile sunt mult mai profunde. Şi eu le-am judecat şi le-am pus etichete deloc blânde unor cursante MISA, mai „dezinhibate”. Ba chiar am avut câteva discuţii mai aprinse pe această temă cu cineva tare drag mie, care m-a sfătuit să privesc prin ochii lor şi să gândesc cu mintea lor, pentru a putea înţelege că MISA este un produs al societăţii. Mulţi părinţi se plâng că le-au plecat copiii de acasă şi că MISA i-a distrus. Această persoană dragă mie m-a rugat să încerc să răspund la această întrebare: dacă părinţii le-ar fi oferit copiilor o alternativă la MISA, dacă ar fi discutat deschis cu ei despre sexualitate, dacă ar fi ştiut cum să-i abordeze, dacă şi-ar fi cunoscut cu adevărat copiii, aceştia s-ar mai fi înscris în MISA? Ştiu că un părinte se poate simţi extrem de jignit şi chiar atins în amorul propriu de aceste cuvinte – „nu-ţi cunoşti copilul” – dar este, de multe ori, adevărat. Majoritatea foştilor cursanţi cu care am povestit au intrat în Mişcare prin anii ’90. Unii au mâncat bătaie de la părinţi pentru faptul că s-au înscris în MISA. Or, se ştie că, cu cât un om este mai împiedicat să facă un lucru, cu atât se simte mai atras de lucrul respectiv. Şi uite aşa, comunicarea părinte-copil a fost înlocuită cu palme şi interdicţii. Cam târziu ca un adolescent de 16, 17 ani sau chiar mai mult să înveţe ceva dintr-o palmă, nu credeţi? Din punctul meu de vedere, atunci când un părinte alege bătaia ca primă şi singură metodă de comunicare cu copilul său, ajuns deja la această vârstă, arată că nu este capabil să soluţioneze problema. Şi atunci, evident, tânărul va alege locul unde i se oferă ceea ce-şi doreşte: linişte (ashramul), hrană spirituală (cursul), o iubită sau mai multe (MISA), sentimentul aparţinerii la grup, al acceptării, al integrării (grupurile de vira şi shakti). Este chiar posibil ca tânărul să i se plângă Maestrului de situaţia de acasă. El se află acum într-o perioadă dificilă, este instabil emoţional, nu mai are siguranţă pe el, nu mai ştie încotro s-o apuce şi apelează la guru ca la un sfătuitor, ca la o persoană matură, în care are încredere deplină (că doar e Maestru spiritual, e o fiinţă Iluminată, Eliberată), şi ale cărui sfaturi îi pot reda siguranţa. Din nou, domnului Bivolaru i se oferă ocazia să profite de situaţie. Şi aşa, tânărul sau tânăra ajunge să nu mai fie copilul părinţilor săi, ci al lui Bivolaru (cursanţii MISA se numesc între ei „copii”). MISA îi oferă de toate, casă, masă şi, mai ales, îi promite că va evolua spiritual, că se va descoperi pe sine, că-L va găsi pe Dumnezeu şi că se va elibera. Aşa începe „spălarea pe creier”. Desigur, aşa cum am mai spus, tactica nu este infailibilă, în sensul că prinde la oricine. Nu, în MISA au fost (şi sunt încă) oameni cu discernământ, cu voinţă, cu coloană vertebrală, oameni care ştiu (şi pot încă) să separe grâul de neghină, oricât ar fi el de puţin. Se pare, însă, că numărul credulilor este cu mult mai mare.        Voi reveni acum la cursante, pentru a explica unele lucruri aşa cum le-am înţeles eu. Am zis deja că femeia este mai sensibilă şi mai influenţabilă decât bărbatul şi că acest atu (sau dezavantaj, depinde din ce perspectivă privim) al său a fost speculat la MISA. De ce a fost posibil acest lucru? Mă gândesc că unul dintre motive este acela că, indiferent cât de frumoasă sau urâtă este o femeie, ea tot tânjeşte să fie admirată de un bărbat. Dacă nu pentru aspectul său fizic, atunci pentru bunătatea sa, pentru felul în care găteşte, pentru gusturile ei în materie de îmbrăcăminte, pentru umorul ei, pentru cultura ei generală, pentru inteligenţa ei, pentru faptul că este descurcăreaţă, practic, pentru ceva ce este numai şi numai al ei. Ei, la MISA, pornindu-se pe ideea că în fiecare femeie se găseşte o zeiţă şi că nu trebuie decât să se „transforme” pentru ca această „femeie interioară” să se manifeste, cursantelor li s-a dat falsa impresie că, dacă sunt de acord cu anumite acţiuni, dacă acceptă să se deschidă, să se dezinhibe, vor dobândi un statut superior celorlalte femei, care nu fac parte din MISA şi care nu au această şansă, unică pe planetă, de a se lăsa conduse de către Marele Maestru Gregorian Bivolaru pe calea spre evoluţie, spre desăvârşire. Femeilor, şi mai ales celor tinere, căci acestea erau veritabilele surse de energie, li s-a dat aşadar speranţa că pot fi cu adevărat speciale. Să fim serioşi, care om nu-şi doreşte să fie „altfel”, să aibă ceva ce alţii n-au? Uite aşa li s-a gâdilat fetelor orgoliul.        Fanaticii MISA spun că, în cadrul MISA, nu eşti obligat să faci un lucru sau altul, totul este la latitudinea ta. Nimic mai fals. Rolul grupurilor de shakti (fete) şi de vira (băieţi), conduse adesea de o persoană versată, cu experienţă şi, mai ales, dedicată Mişcării, este acela de a aplica, fie şi inconştient, principiul „presiunii de grup”. În aparenţă, oamenii au libertate de decizie şi de acţiune, dar în esenţă, nu este deloc aşa, pentru că acela sau aceea care îndrăzneşte să înoate împotriva curentului va fi, încetul cu încetul, marginalizat (ă), ba chiar i se va reproşa că deviază de la calea spirituală şi va fi avertizat (ă) că este testat (ă) spiritual. Dacă această persoană, odinioară apreciată pentru că este pe aceeaşi lungime de undă cu ceilalţi, se menţine pe poziţie, el sau ea va deveni, subit, „demoniac” sau „demoniacă”, „picat (ă) la teste spirituale” şi i se va induce un sentiment de vină şi de teamă, cum că şi-a ratat evoluţia spirituală şi chiar viaţa. Aceste atacuri psihice, mai mult sau mai puţin voalate, au rolul de a frânge voinţa individului. Practic, acesta este adevăratul test, fiindcă el sau ea are două opţiuni: ori revine în turmă şi se lasă călcat în picioare (protestele mai vehemente şi pusul sub semnul întrebării sunt calificate drept exacerbări ale ego-ului), ori părăseşte definitiv Mişcarea. Grele sunt ambele alegeri, fiindcă dorinţa de libertate şi teama de rateu se bat cap în cap.        Ei, această doctrină a MISA nu este utilă numai din punct de vedere psihologic, ci şi din cel financiar. Aduse în stadiul de a-şi pune siguranţa fizică şi psihică în mâinile domnului Gregorian Bivolaru, zeci se fete s-au sacrificat în numele încrederii lor în guru, al idealurilor prezentate la curs şi al karma yoga (yoga acţiunii dezinteresate) şi au acceptat să plece în Japonia, în diverse baruri de striptease, să presteze activităţi erotice de tip videochat şi chiar să joace în filme pentru adulţi. Dintre toate acestea, problema filmelor XXX este cea mai spinoasă, pentru că o parte din ele sunt comercializate fără acordul protagonistelor. Cum aşa, o să mă întrebaţi, că doar ce ai spus că zeci de fete au acceptat aia şi aia. Foarte adevărat, ideea este că ele au acceptat ce li s-a spus că se va întâmpla cu respectivele secvenţe şi nu ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Mai exact, fetele au ştiut că filmează pentru proba secretă (orgasmul urinar) de la concursul de Miss Shakti, ţinut în fiecare vară la Costineşti. Ce nu li s-a comunicat a fost că echipa teatrului Sophrozin, cea care se ocupă de spectacolele MISA, urma să le distribuie performanţele sub formă de filme de sine stătătoare în Danemarca. Pocinogul făcut, acum MISA este în tranziţie, de la negarea cu vehemenţă a existenţei filmelor, la explicaţii puerile şi penibile precum „casetele au fost furate şi vândute de procurori” sau „filmele sunt educative şi artistice”, la aruncarea responsabilităţii în cârca „persoanelor fizice cu iniţiative private”.        Fac aici o mică analogie. MISA condamnă din greu francmasoneria din cauză că este o societate secretă. Interesant este că şi MISA o dă bine în mania secretelor, din moment ce are în palmares „acţiuni secrete”, „iniţieri secrete”, „ritualuri secrete”, toate bine „sigilate” cu jurăminte pe Biblie, pe „sănătatea şi evoluţia spirituală”, de ajung să se teamă bieţii oameni şi după dezlegarea la preot că L-au mâniat pe Dumnezeu.        Prin urmare, este bine să reţinem că sexul este poarta prin care trebuie să treacă adeptele MISA pentru a evolua spiritual şi a se apropia de Dumnezeu. Dar să nu credeţi că orice fel de sex, nu, nici vorbă, profanilor. În primul şi-n primul rând, este vorba de sex „cu continenţă şi transfigurare”. Chiar cuvântul „sex” e greşit, la MISA preferându-se sinonimul „amor”. Aşadar, amor transfigurator-extatic. Cu domnul Bivolaru, cu iubitul sau iubiţii, dacă eşti fată, şi cu iubita sau iubitele, dacă eşti băiat. Sau fată. Domnului Bivolaru îi surâde ideea „fuzionării amoroase” dintre două femei, dar îi repugnă cea a actului sexual între bărbaţi. Agreează dânsul şi sexul în trei, niciodată însă de la bărbat la bărbat. Ah, şi să nu uităm de jocurile cu urină şi de sexul anal pentru femei. Sau de sexul „pe centri” (adică după anumite posturi corespunzătoare chakra-elor). La ce sunt bune toate astea? Vai, vai, ignoranţilor. Păi asigură suprimarea menstruaţiei şi facilitează trăirea orgasmelor în cascadă, a orgasmelor cosmice, a orgasmului cervico-uterin, a orgasmului anal, într-un cuvânt, a orgasmului superior omului de rând, care n-a auzit în viaţa lui de continenţă (sex fără ejaculare, cu transmutare şi sublimare, adică energia aia sexuală năvalnică este „rafinată” şi ridicată către cap) şi-şi pierde potenţialul energetic zi de zi, başca mai dă naştere şi la copii, inhibitori asiguraţi ai evoluţiei spirituale.        Cam aşa stau lucrurile cu femeile de la MISA. Sunt făcute să creadă că a te culca cu domnul Gregorian Bivolaru este o mare graţie, că sexul cu dânsul arde karma negativă (să fie păcatele?), că evoluează mult mai rapid dacă se lasă „străpunse” de „lingamul de foc” al Maestrului. Pomenisem anterior de persoanele cu experienţă care conduc grupurile de shakti şi vira. Acestea, mai ales la grupurile de fete, filează „prospăturile”, „bunăciunile”, cum spunea un susţinător MISA, şi le îndeamnă să se „dezinhibe”. Odată intrate în horă, e musai ca aceste fete să joace. Dar să le ferească Dumnezeu să dea vreodată de necaz, că atunci nu vor găsi un umăr pe care să plângă, că doar „e karma lor”.

 
2 comentarii

Scris de pe 14 Martie 2008 în MISA

 

MISA în ochii unui outsider – partea I

          Nu am fost niciodată la MISA. Să fie acesta un impediment în calea exprimării unei opinii oneste despre această organizaţie? Membrii devotaţi ai Mişcării ar spune că da, pentru că una dintre ideile lor este că acela care nu practică yoga nu are cum să o înţeleagă. Şi totuşi, nu despre yoga voi vorbi acum, ci despre MISA. Poate că mă veţi întreba de ce fac diferenţa între cele două, din moment ce MISA se autoproclamă „cea mai mare şcoală de yoga din Europa”. Păi tocmai aici e buba, că nu ajunge să declari ceva despre tine, mai trebuie să şi dovedeşti că aşa este. Şi nu prin numărul voit exagerat de cursanţi.        Acum doi ani, nu ştiam prea multe despre MISA. În mass-media din România mai apărea câte un articol, mai se difuzau câteva imagini surprinse la spiralele de la Herculane şi Costineşti. O ţară întreagă a fost indusă în eroare şi a ajuns să creadă că yoghinii de la MISA sunt băutori de urină şi practicanţi de sex în grup. Nici acum n-au dispărut întrutotul aceste impresii, mereu mai apare câte unul care pomeneşte de „pişat” şi „orgii”.        Dar să încep cu începutul. Din 2006 încoace, graţie unei implicări la început timide şi apoi tot mai active în discuţiile de pe un anumit forum românesc dedicat MISA, am reuşit să descopăr, încetul cu încetul, ce înseamnă, de fapt, MISA. Atât cât poate descoperi un outsider, desigur, acuzat de mai multe ori de fanaticii MISA că vorbeşte „din auzite” şi că porneşte cu un handicap în înţelegerea problemei, handicap reprezentat de lipsa de cunoştinţe şi mai ales de practică în domeniul spiritual.        În doi ani de zile am interacţionat, virtual, cu o mulţime de oameni, foşti şi actuali cursanţi. Fiecare avea ceva de spus, fiecare venea cu o poveste şi, la un moment dat, mi-a fost chiar ciudă că nu făceam şi eu parte din mica lume numită MISA. Aveam momente în care mă simţeam ca un copil care stă la geam şi îşi priveşte prietenii jucându-se, trăind de departe bucuria lor. Nu aveam sentimentul acela al autenticului, al realului, practic, al personalului. Regretele mi-au dispărut mulţumită vorbelor unui fost cursant: „să nu-ţi pară rău, pentru că tu te-ai fi pierdut acolo”. M-am gândit la ceea ce îmi spusese şi mi-am pus întrebarea: oare chiar te poţi pierde atunci când decizi să te integrezi într-un grup? Şi răspunsul, în cazul MISA, a fost „da”. De ce „da”? Pentru că, atunci când liderul grupului se lasă orbit de putere, idealurile iniţiale, oricât de nobile şi de spirituale ar fi, sunt date uitării şi cârma este trasă spre lucruri mai mundane, cum ar fi banii şi sexul. Adevărul se transformă astfel în minciună, onestitatea devine falsitate şi scopul ajunge să scuze mijloacele. Din câte mi s-a povestit, MISA s-a dorit a fi un pionier într-ale spiritualităţii în ţara noastră, de-abia ieşită din comunism, dintr-o „închisoare” în care astfel de „răscoale ezoterice” sfârşeau prin a fi „înăbuşite în sânge”. Dispariţia dictaturii ceauşiste i-a oferit MISA-ei posibilitatea să se afirme şi să-şi pună în practică măreaţa misiune spirituală: aceea de a trezi sufletul neamului românesc şi de a ridica nivelul de vibraţie a Terrei. Inedit scop şi grea sarcină pentru domnul Bivolaru, care, pe atunci, nu se bucura nici pe departe de faima pe care o are acum. El provenea din mediul rural, fusese lipsit de posibilităţi materiale şi marginalizat încă din copilărie din cauza preocupărilor sale atât de diferite de cele ale oamenilor obişnuiţi. Nici la fete nu a avut cine ştie ce succes. Să fie aceasta una dintre cauzele pentru care, peste ani, îl găsim înconjurat de zeci de femei tinere şi manipulând sume mari de bani, ca un fel de răzbunare pentru lipsurile din tinereţe? Se prea poate. În orice caz, priza la public a MISA-ei a fost asigurată şi de faptul că, în acea perioadă de începuturi, când societatea românească de-abia punea bazele democraţiei, oamenii nu beneficiau de accesul la informaţie de care ne bucurăm noi, cei din secolul 21. Cenzura şi controlul comunist făcuseră ca iniţiativele de gen MISA să fie mai mult decât binevenite în România. De aceea, nu este de mirare că atâţia intelectuali au înghiţit pe nemestecate învăţăturile MISA. Care sunt aceste învăţături, aşa cum am ajuns eu să le cunosc?        În primul rând, MISA declară că, la cursurile predate de instructorii săi, se învaţă yoga. De care yoga? Păi yoga integrală. Personal, nu ştiu nici acum ce este yoga integrală. Am reţinut, însă, termenii de hatha yoga (adică posturile corporale, asanele) şi laya yoga (adică lucrul cu mantrele, cuvintele acelea de forţă, de genul AUM (forma corectă este OM) şi RAM, pe care le poţi vedea şi pe unele plăcuţe de înmatriculare a automobilelor din România). Ah, şi să nu uit de tantra yoga. Ştiu că, cel mai frecvent, cuvântul „tantra” este asociat cu sexul, dar această asociere este o denaturare a sensului tantra-ei, pentru care trebuie să-i „mulţumim” Occidentului, care abundă în „maeştri de tantra”. Aşadar, tantra nu e sex, tantra este un stil de viaţă, care a fost asemuit, pe bună dreptate, „mersului pe o lamă de cuţit”. Acum, ce înţelege MISA prin tantra, asta e altă poveste.        În momentul de faţă, cursurile MISA durează 19 ani. Mult, foarte mult. Am şi eu materialele scrise. Nu le-am citit, recunosc. M-am mulţumit să le ascult povestite de unul şi de altul. Aşa am ajuns să văd că învăţăturile orientale, de genul Marilor Puteri Cosmice (acestea sunt zeităţi feminine) se împacă foarte bine cu cele creştine, cu Dumnezeu-Tatăl şi cu rugăciunea „Tatăl Nostru” în varianta modificată de către domnul Gregorian Bivolaru, considerat a fi „al doilea după Iisus”. Amestecăturile astea nu m-au atins în mod deosebit, pentru că n-am fost, vorba aia, „dusă la biserică” şi nici fidelă unei anume credinţe. Pe Iisus, însă, Îl respect, în special pentru ceea ce a transmis şi ceea ce a făcut pentru omenire. De aceea, vă imaginaţi că mi s-a părut cel puţin ciudat când am auzit de cartea lui David Icke, „Secretul suprem”, publicată la o editură a MISA, în care se spunea că Iisus ar fi fost extraterestru! Nu ştiu de unde i-a venit domnului Icke această idee şi nici de ce cursanţii MISA au ajuns să dea crezare aberaţiilor din respectiva carte. Mai precis, teoriei existenţei reptilienilor.        Aici trebuie să fac o pauză şi să spun că nu sunt o persoană care să fie atentă la jocurile politice din ţara sa şi cu atât mai puţin la conspiraţiile mondiale. Nu citesc ziarele, nu urmăresc ştirile de la televizor decât atunci când problema expusă mă interesează realmente, din cauza implicaţiilor sale actuale sau viitoare. Aşadar, „politicalităţile” îmi ajung la urechi întâmplător, când mi le semnalizează unul, altul. De ce fac aceste precizări? Pentru că fanaticii MISA mi-au „dezvăluit” cine este, de fapt, organizaţia care ne conduce din umbră: francmasoneria. Dar chiar şi această organizaţie secretă este aservită rasei extraterestre a reptilienilor, din rândul căreia fac parte preşedintele american George Bush şi Regina-Mamă a Angliei. Deci, francmasonii şi reptilienii conlucrează pentru a-i stăpâni pe pământeni. Ba mai mult, ei fabrică viruşi ucigaşi, aşa cum este virusul gripei aviare, pentru a extermina 5 miliarde de oameni, şi urmăresc controlarea noastră prin implantarea de cipuri în creier. Mărturisesc că eu nu mă simt controlată de nimeni şi că mi se cam rupe de elucubraţiile astea. Nu cunosc niciun mason şi niciun reptilian. Credinţa cursanţilor MISA în aceste planuri macabre mi-ar fi rămas mai mult sau mai puţin indiferentă dacă nu mi-aş fi dat seama, cu puţinele cunoştinţe de psihologie umană pe care le deţin, că s-a transformat într-o psihoză colectivă. Cum aşa? Păi oricărei persoane care are curajul să critice sau să vorbească împotriva MISA i se aplică automat eticheta de mason, securist sau agent SRI infiltrat. Sau i se spune că este plătit de masonerie sau de securitate ca să scrie mesaje. Hilar, la început, enervant, pe parcurs, trist, la sfârşit, pentru că ajungi să îţi dai seama că mintea „acuzatorului” e varză şi că nu mai gândeşte pe cont propriu, ci preia nişte credinţe şi concepţii insuflate de cineva de mai sus, cum se zice în popor, „peşte de la cap se-mpute”.        Nu cred că promovarea acestor idei în cadrul MISA este ceva cu adevărat nou. O fi nou pentru România, dar în lume, cine ştie câţi or mai gândi la fel. Dacă nu ai dovezi clare care să demonstreze acest lucru (MISA zice că le are, motiv pentru care a dedicat o secţiune specială „demascării masoneriei” pe site-ul propriu), alinierea la nişte „standarde internaţionale” la modă mi se pare cel puţin prostească. După cum prostească mi se pare şi atitudinea MISA cu privire la antisemitism. Mai întâi, în cadrul cursurilor se promovează lucrări cu caracter antisemit, după care se scriu articole de dezminţire şi se împing în faţă cursanţii israelieni, ca să spună cu gura lor că MISA nu are nimic de-a face cu antisemitismul. Păi, ori e albă, ori e neagră, zic eu.        Fac iar o pauză ca să spun că mi-ar fi plăcut să urmez Psihologia ca a doua facultate sau să fac măcar un master în Psihologie. Poate aşa aş fi putut explica mai bine legătura dintre apartenenţa la grup (MISA, în cazul de faţă) şi depersonalizarea individului. Aşa, o să mă mulţumesc cu intuiţia mea şi cu nişte corelaţii de bun-simţ, pe care le poate face orice persoană obiectivă şi cu cap.

 
3 comentarii

Scris de pe 14 Martie 2008 în MISA